Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Ion Pilat Dorohoi_15

Proiectul „Remediu pentru mediu” elaborat de Asociaţia de Părinţi „Uncertain Steps” s-a finalizat pe 22.07.2012. print-o activitate de evaluare având  ca temă concluziile de final de parteneriat şi darea în folosinţă a parcului realizat prin strădania elevilor şi a cadrelor didactice din această unitate şcolară.

 
Toate lucrările atât cele de confecţionare a mobilierului,dar şi lucrările de amenajare a terenului au fost făcute de către elevi la indicaţiile şi îndrumările cadrelor didactice. Pe tot parcursul proiectului elevii si-au arătat îndemânarea şi dorinţa de a demonstra că în ciuda faptului că nu sunt si ei la fel ca oricare copil pot realiza şi ei lucruri ce pot fi valorificate ulterior.
 
La activitate au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor partenere precum: de la Agenţia pentru Protecţia Mediului- Narcisa Dumitriu,  Ocolul Silvic Dorohoi - ing. Daniel Aungurenci, consiliul director al Asociaţiei de părinţi „Uncertain Steps”, cadrele didactice şi nedidactice din cadrul şcolii , elevii şcolii, dar şi reprezentanţi ai altor instituţii de invăţământ din oraşul Dorohoi (Grădiniţa nr. 9 „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Grădiniţa nr.6, Clubul Copiilor şi Elevilor, Complexul de Apartamente „Casa mea”, etc.), părinţi şi voluntari.
 
Acest proiect a fost finanţat de Fundaţia pentru parteneriat, Mol România cu un procent de 75,86% echivalentul sumei de : 8,476.93 lei, Asociaţia de Părinţi „Uncertain Steps” Dorohoi cu un procent de 24,14% echivalentul sumei de: 2,698.17 lei, iar beneficiarul direct al acestui proiect este Şcoala de Arte şi Meserii “Ion Pillat” Dorohoi.
 
Proiectul s-a derulat pe periaoda 19.04- 22.07. 2012 şi  a fost coordonat de Profesor Ana-Maria Ilaş , Profesor Cristina Amatiesei şi responsabil pe probleme de mediu Lector Dr. Narcis Paul Vieru.
Alăturat aveţi posibilitatea de a vedea aspecte din cadrul activităţilor derulate pe parcursul  proiectului, care sunt mult mai relevante decât o mie de cuvinte.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Ion Pilat Dorohoi_15Scoala Ion Pilat Dorohoi_01Scoala Ion Pilat Dorohoi_02Scoala Ion Pilat Dorohoi_03Scoala Ion Pilat Dorohoi_04Scoala Ion Pilat Dorohoi_05Scoala Ion Pilat Dorohoi_06Scoala Ion Pilat Dorohoi_07Scoala Ion Pilat Dorohoi_08Scoala Ion Pilat Dorohoi_09Scoala Ion Pilat Dorohoi_10Scoala Ion Pilat Dorohoi_11Scoala Ion Pilat Dorohoi_12Scoala Ion Pilat Dorohoi_13Scoala Ion Pilat Dorohoi_14Scoala Ion Pilat Dorohoi_16Scoala Ion Pilat Dorohoi_17Scoala Ion Pilat Dorohoi_18Scoala Ion Pilat Dorohoi_19Scoala Ion Pilat Dorohoi_20
DorohoiNews.ro, 24-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

25.07.2012 la 20:16

Neat Promis teren de Fotbal si park La noi kand va gandit

24.07.2012 la 17:35

multumim dom primar sunteti un om foarte bun

24.07.2012 la 16:26

Felicitari ! La cat mai multe si frumoase proiecte funalizate !

24.07.2012 la 14:17

Felicitari elevilor si coordonatorilor pentru munca, stradania si devotamentul lor spre a face lucruri deosebite pentru aceasta scoala! Sunt mandra ca va am colegi, iar elevii dumneavoastra sunt cei mai norocosi!!

24.07.2012 la 13:18

FELICITARI celor ce au initiat, sustinut si finalizat cu succes proiectul.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro